Surorile Baziliene sunt fiicele spirituale, ale Sfântului Vasile cel Mare (329-379) și a Sorei sale Sfânta Macrina (328-380). Se conduc după regulile Sf. Vasile cel Mare de unde și numele de Surori Baziliene.
Surorile Baziliene sunt un Ordin Internațional care continuă misiunea Domnului Isus Cristos, în locuri și culturi diferite, slujind poporul lui Dumnezeu, în special Bisericile greco-catolice din diferite țări unde ele se află prezente. Ordinul cuprinde Provincii, Vice-Provincii, Delegaturi, Misiuni și Mănăstiri Contemplative, în funcție de numărul de Surori, care sunt unite toate într-o Administrație Generală cu sediul la Roma.
Surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, caută să-L preamărească pe Dumnezeu prin trăirea modului evanghelic de viață, așa după cum specifică Constituțiile noastre.
Idealul unei Surori Baziliene este dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele, izvorâte dintr-o credință vie și puternică și dintr-o convingere personală de a urma valorile pentru care s-a consacrat lui D-zeu.
Fiind un Ordin al Bisericii Catolice Orientale, Surorile sunt formate în tradiția, disciplina și spiritualitatea acestei Biserici, și după scrierile Sf. Vasile și a altor Părinți Orientali. Păstrând această moștenire, modul lor de viață este atât contemplativ cât și apostolic, în expresia sa – o viață de unire cu Dumnezeu, în iubirea Sa transformatoare, care se revarsă în iubirea față de aproapele.
Răspunsul Surorilor este, schimbarea radicală a modului de viață, transformarea inimii, experimentarea convertirii și astfel să ajungă la practicarea metanoiei.
În România, Surorile Baziliene au fost fondate de Sr. Ana – Maria Fekete, care s-a născut în Satu Mare, în anul 1904 din părinții Vasile și Maria, români greco-catolici. În familie a primit o bună educație religioasă, mama era foarte evlavioasă. Crescută în acest spirit religios, în sufletul tinerei s-a născut dorința de a se consacra lui Dumnezeu.
În anul 1940, în timpul războiului, Surorile Vincentine din Budapesta, Ungaria, au cerut Mănăstirii din Satu Mare să trimită câteva Surori care să le ajute în spital la îngrijirea răniților.
Printre cele desemnate să plece, a fost și Sr. Ana. În Ungaria a suferit foarte mult din cauza războiului. Începând bombardamentele, au coborât răniții în adăposturi, în pivnițe. Acolo au suferit mult și bolnavii, dar și surorile care-i îngrijeau. nu puteau aduce alimente, era foarte frig, iar răniții erau foarte mulți. După atâtea greutăți și lipsuri, Sr. Ana s-a îmbolnăvit de TBC la plămâni.
Planurile lui Dumnezeu însă sunt minunate și nepătrunse. Dânsa nici nu se gândea că-și va mai vedea vreodată țara.
După ce s-a întors în țară, Sora a fost găzduită în Gherla, unde a luat legătura și cu Părinții Franciscani și Armeni care au sfătuit-o să mai rămână puțin să se odihnească. Într-o zi, a ajuns și la biserica greco- catolică unde l-a cunoscut pe Pr. Leon Man, OSBM – Superiorul mănăstirii Nicula. Acesta a invitat-o pe Sr. Ana să viziteze Mănăstirea Nicula.
Contactul cu această Mănăstire i-a reînviat dorința dinaintea plecării la Budapesta, de a înființa o nouă comunitate călugărească. Și-a destăinuit ”luptele sufletești” Părintelui Leon Man și a cerut sfat ce-ar fi bine să facă. Pr. Leon a sfătuit-o să se roage mult, pentru ca Domnul să-i descopere planul Lui, și să continue să stea de vorbă cu dânsul. Părintele a discutat această problemă cu Superiorii mai mari ai dânsului și cu PSS Iuliu Hossu.
În Gherla era un azil de bătrâni al Bisericii Armeano-Catolice. Înainte era condus de Surori armene. Din anul 1940 până în 1944 azilul a fost condus de Surori germane. Odată cu retragerea trupelor germane, au plecat și surorile.
În această situație Mons. Lengyel Zoltan, armean, a cerut Surorilor Sociale care erau în Gherla să preia ele conducerea azilului, până va găsi o soluție de rezolvare.
Imediat ce a cunoscut-o pe Sr. Ana, pr. Lengyel a rugat-o să rămână în Gherla și să preia conducerea azilului. Dată fiind situația cu privire la planurile ei, Sr. Ana l-a întrebat pe pr. Leon Man, ce este mai bine să facă. Acesta a întrevăzut o posibilitate de înființare a unei comunități de Surori Baziliene, de aceea a fost de acord ca pr. Lengyel să ceară aprobare Superioarei din Satu-Mare, ca pentru o perioadă de timp, Sr. Ana să rămână la azil. Gherla fiind aproape de Nicula, spunea el, ar putea colabora foarte bine.
Sr. Ana Fekete a rămas în Gherla și la sfârșitul anului 1944 a preluat conducerea azilului de bătrâni. Sora ținea legătura cu pr. Leon Man OSBM, de la Nicula în vederea înființării unei Comunități de Surori. Dânsul îi trimitea la azil fete care mergeau la Nicula cu dorința de a intra în mănăstire.
La îndemnul PSS Iuliu Hossu, pr. Leon Man a plecat la Satu-Mare, pentru a cere Superioarei permisiunea ca Sr. Ana să rămână la Gherla.
Între timp Sr. Ana a lucrat împreună cu pr. Leon Man, OSBM, la alcătuirea statutelor pentru înființarea Comunității Surorilor Baziliene la Gherla, după Regula Părinților Bazilieni. Astfel prin scrisoarea 1183 din 18 febr. 1946 trimisă Episcopului Iuliu Hosu, Sr. Ana cerea înființarea unei Comunități de Surori Baziliene. Înainte de aceasta Sr. Ana și-a făcut revenirea la ritul greco-catolic.
Toate demersurile pe care le-a intreprins Sr. Ana pentru înființarea noii comunități au fost făcute în colaborare cu pr. Leon Man, OSBM. De asemenea toate scrisorile trimise de Sr. Ana Preasfințitului Hossu, au fost retrimise de episcop preotului Leon Man, pentru a-și exprima părerea.
PS Iuliu Hossu, a fost de acord cu propunerea de fondare a comunității, de aceea prin scrisoarea Nr. 4391 din 22 iulie 1946, a cerut aprobarea Nunțiaturii Apostolice pentru înființarea noii comunități.
Se pare că Sr. Ana era foarte activă, și avea multe fete cu dânsa, deoarece în 27 aug. 1946 prin scrisoarea Nr. 5069, a cerut Episcopului aprobare pentru înființarea unui azil pentru copiii orfani.
Cu același număr de înregistrare, Episcopul a trimis scrisoarea pr. Leon Man pentru a-și da părerea. Nu știm care a fost răspunsul, deoarece aceste scrisori nu au fost găsite în arhivă. Am găsit doar exhibitorul, unde era scris pe scurt conținutul scrisorilor.
Prin scrisoarea Nr. 6211 din 18 august 1946, Nunțiatura Apostolică, a răspuns episcopiei că a trimis cauza înființării Comunității, Sfântului Oficiu.
Sr. Bazilia spune că, în toamna anului 1947 venind pr. Leon Man la Gherla, sora mai mare a dânsei, Maria, care era la Gherla l-a întrebat iarăși dacă a sosit aprobarea. De data aceasta pr. Leon, puțin abătut, i-a spus să plece acasă liniștită și atunci când va sosi aprobarea Sr. Ana o va anunța.
În această situație au fost mai multe fete. Probabil părintele presimțea că se va întâmpla ceva cu Biserica.
Prin scrisoarea Nr. 1551, din 1 martie 1948, Nunțiatura Apostolică, a trimis Episcopiei Greco-Catolice din Cluj, aprobarea pentru noua Comunitate, iar prin scrisoarea Nr. 2153 din 20 aprilie 1948, episcopia a transmis aprobarea Sr. Ana Maria Fekete, la Gherla.