În anul 1958 Surorile au reușit să renoveze casa din str. Horea nr. 3, Gherla și au mai adăugat o cameră. Se pregăteau pentru a primi și alte tinere în comunitate. Dar în luna mai 1959, Sr. Ana a fost arestată .

După plecarea Iezuiților din Gherla și după arestarea Sr. Ana, Surorile s-au împrăștiat. Unele au plecat la Cluj au făcut Școala de surori medicale și au lucrat în clinicile din Cluj, unde s-au ocupat de bolnavi într-un mod admirabil, atât la nivel trupesc cât și sufletesc. De multe ori au primit aprecieri din partea medicilor profesori, iar unele au apărut cu elogii în ziarele comuniste ale vremii.

Sr. Ana a făcut 5 ani de închisoare. Motivul condamnării asemenea multor deținuți politici, era uneltire împotriva ordinii sociale. Ea a stat la securitatea din Cluj, la închisoarea de la Mislea, la canal … A fost eliberată în martie 1964. După eliberare nu a fost lăsată să locuiască cu Surorile. Au dus-o într-o casă cu alte deținute politic care au fost eliberate. Le-a poruncit să nu spună nimănui cum a fost în închisoare, că vor fi arestate din nou. Sr. Ana era foarte slăbită și bolnavă. Boala de plămâni pe care a avut-o înainte, în închisoare s-a agravat foarte mult.

Când Surorile o întrebau cum a fost la închisoare, nu voia să vorbească. Doar printre alte discuții Surorile și-au dat seama că a suferit mult de foame, frig, lipsă de aer și că a fost bătută mult. Dar era mulțumită că Dumnezeu a învrednicit-o să-L mărturisească în fața ateilor. Securitatea a fost de acord să fie luată de familie. Sora dânsei a dus-o acasă la Satu-Mare, și a internat-o într-un sanatoriu, de unde în 4 ianuarie 1970, a plecat la Domnul pentru a mijloci haruri pentru mica comunitate așa cum a promis.

Anul 1970 reprezintă pentru Surorile Baziliene un suflu nou sau o refondare a comunității prin pr. Sabin Dăncuș – ieromonah bazilian. Pr. Dăncuș, cunoștea mai multe fete dornice să intre într-o comunitate călugărească.

În anul 1972 au avut loc primele înveșmântări, din etapa a doua a Comunității Surorilor Baziliene, deși în acel moment se știa că este începutul.

Pr. Dăncuș nu știa că în prima perioadă de teroare comunistă, când cei mai mulți dintre călugării bazilieni erau în închisoare sau ascunși, la Gherla în mare secret primele fete conduse de Pr. Leon Man și Sr. Ana Fekete, au rezistat teroarei și cu ajutorul lui Dumnezeu au continuat drumul abia început al comunității baziliene feminine, cu ajutorul Iezuiților, duși de Providență cu domiciliu obligatoriu, la Gherla.

Pr. Sabin Dăncuș, a fost foarte activ în formarea surorilor atât cu cele tinere cât și cu cele mai în vârstă.

Din anul 1970 pr. Sabin Dăncuș, s-a ocupat de organizarea comunității, dar în special l-a preocupat o formare bună umană și spirituală a surorilor. Pe lângă îndrumările date în comun, stătea de vorbă cu fiecare soră în particular pentru a putea da sfaturile necesare în funcție de problemele apărute în viața personală.

În general pregătirea pentru viața călugărească, așa cum declară pr. Sabin, a cerut un efort deosebit, din ambele părți. Voturile călugărești sunt o promisiune făcută de om lui Dumnezeu. Un angajament la o viață deosebită, pe o perioadă temporară dacă este vorba de voturile simple, sau pe toată viața în cazul voturilor solemne. Conștient de responsabilitatea jurământului făcut lui Dumnezeu, a depus efort în formarea temeinică a surorilor, pentru a fi conștiente la ce se angajează.

S-a preocupat și de instruirea tipiconală a anului liturgic. A introdus Oficiul canonic, rugăciunea Bisericii pentru călugări: Vecernia, Dupăcinarul, Miezunopterul, Utrenia, Orele I, III, VI, IX. Oficiul canonic era obligatoriu, se recita zilnic în particular sau în comun, după posibilități. Pentru meditația zilnică a dactilografiat meditații, în legătura cu pericopa Evanghelică a zilei, după ritul bizantin.

Pe lângă aceasta a introdus în practica comunității exercițiile spirituale anuale, de cel puțin trei zile pentru început, apoi de cinci zile. În primii ani s-au ținut în diferite apartamente din Cluj, sau în satele unde erau constituite comunități. Pe parcurs, după ce numărul surorilor a crescut, apartamentele au devenit neîncăpătoare, și de aceea s-au căutat alte locuri. Riscul era foarte mare, deoarece eram urmărite în permanență.

Pentru rezolvarea acestei probleme în condiții mai sigure, pr. Sabin a organizat ieșiri la munte cu Surorile tinere. În diferite cabane se putea asigura masa și cazarea. Pentru desfășurarea în condiții bune a programului, se retrăgeau în locuri necirculate de excursioniști. Pe munte nu era tensiunea urmăririi din apartamente.

Cu multă prudență, prin relațiile de prietenie păstrate cu unii călugări, trecuți la biserica ortodoxă, cum ar fi, pr. Ivașcu starețul de la Moisei – Maramureș, Surorile au avut posibilitatea să țină exerciții spirituale și la Moisei, în prima perioadă.

În fiecare sâmbătă și duminică pr. Sabin vizita Surorile la apartamentele lor, sau aveau întruniri de formare și rugăciune. Datorită serviciului pe care-l desfășura în cadrul Policlinicii CFR, într-un laborator de toxicologie avea de făcut multe călătorii, pentru a lua probe toxicologice. Așa profita pentru a merge în acele localități sau zone unde erau Surori pentru a le vizita.

Pe Surorile care locuiau în localități izolate, din cauza timpului părintele nu reușea să le viziteze decât foarte rar. Totuși acestea nu erau lipsite de formare, o făcea prin corespondență, fără să-și dea seama că este cenzurată de securitate.

După alegerea M. Ioana Bota ca Superioară, în ianuarie 1978, pr. Sabin a rămas spiritualul Surorilor. În acest sens a continuat munca de formare permanentă a Surorilor în colaborare cu M. Ioana. Formarea surorilor în clandestinitate a fost foarte importantă. Pentru a putea rezista a fost nevoie atât de formare umană cât și de formare spirituală.

Rugăciunea și participarea zilnică la Sf. Liturghie au fost centrul vieții spirituale a Surorilor. De aceea, cu aprobarea superiorilor în drept, în casele Surorilor, se păstra permanent Sf. Sacrament pentru adorație și pentru hrana sufletească zilnică.

Pentru înaintarea în viața spirituală, pentru o bună formare inițială și permanentă, începând cu anul 1978, Surorile se întâlneau pe comunități o duminică pe lună, prin rotație. Prima duminică din lună era program spiritual la Cluj, a doua duminică era la Gherla, a treia duminică era la Năsăud sau Maieru și a patra duminică era la Sălăjeni. Când era a cincia duminică, M. Ioana făcea vizite la surorile izolate de aceste centre .

La programul comun participau Surorile din zona apropiată centrului de întâlnire. De fiecare dată la acest program participa pr. Sabin și Superioara Provincială, M. Ioana Bota. Programul întâlnirilor era stabilit dinainte.

Superiorii erau la dispoziția Surorilor două zile pe lună pentru fiecare comunitate locală. Atunci fiecare Soră își cerea cu sinceritate permisiunile necesare, fie de stare materială, fie spirituală pentru tot ceea ce prevedea până la următoarea întâlnire. Pentru cazuri neprevăzute și urgente, Surorile se foloseau de permisiunea presupusă cu obligația de a spune superiorilor imediat ce era posibil.

Între superioară și Surori era o legătură permanentă. Cu prudența necesară în afara vizitelor s-a purtat multă corespondență. Desigur Surorile se adresau codificat. Elevele mergeau mult la Baia Mare, în perioada vacanțelor școlare, era mai mult timp de a sta împreună, de a discuta preocupările lor de viitor. De asemenea Superioarele locale din acea vreme mergeau la M. Ioana la Baia Mare pentru a discuta problemele comunităților locale și pentru a primi aprobările sau sfaturile necesare pentru comunitate.

După sistematizarea comunităților locale: Cluj, Gherla, Năsăud, și Sălăjeni, au fost numite de pr. Sabin Dăncuș și M. Ioana Bota, superioare locale pentru fiecare comunitate.

Superioarele locale aveau responsabilitatea să organizeze întrunirea comunitară lunară și mai târziu, săptămânală. Cu această ocazie în comunitate se aprofunda catechismul, se făceau lecturi spirituale din Sf. Scriptură și din alte cărți. Se făcea și formarea spirituală cu mijloacele care existau atunci, mai ales din caiete scrise cu mâna pentru ca nu existau cărți de rugăciuni și nici posibilitatea de multiplicare (xerox).

Cu o anumită perioadă de timp înainte de înveșmântare sau depuneri de voturi, Surorile trebuiau să facă cerere scrisă superiorilor, pentru a fi aprobate la intrarea în noviciat sau la depunerea voturilor.

După depunerea voturilor fiecare Soră trebuia să semneze formula de vot, apoi o înmâna spre semnare superioarei și la două martore. Acestea se păstrau în arhivă bine ascunse.

Înapoi la „Aspecte istorice”