S-a născut într-o familie bogată și credincioasă, la Cezareea Capadociei. Dumnezeu a binecuvântat familia cu zece copii: cinci băieți și cinci fete. Mama sa se numea Emelia, iar tatăl era profesor de retorică la Neocezareea în Pont. Bunica după tată era Macrina cea Bătrână, ucenică a Sf. Grigore Taumaturgul. Trei dintre frați au ajuns episcopi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa și Petru de Sebaste, iar cinci monahi: cei trei episcopi, la care se adaugă Macrina cea Tânără și Naucratiu. Din familia Sf. Vasile sunt șase sfinți: Sf. Macrina cea Bătrână (bunica), Emelia (mama) și patru frați: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie (de Nyssa), Sf. Petru de Sebaste, Sf. Macrina cea Tânără care a ajuns un model de viață ascetică.

Numele de Macrina l-a primit după numele bunicii paterne, cinstită și ea ca sfântă. Macrina a avut parte de o educație aleasă a vremii și de o pregătire deosebită în virtuțile spirituale și morale. A studiat Sfânta Scriptură sub supravegherea mamei sale și a bunicii, Macrina. Ajungând la vârsta potrivită, părinții au hotărât s-o căsătorească cu unul dintre tinerii cetății. În timpul pregătirilor pentru căsătorie, tânărul cu care era logodită a murit pe neașteptate. Macrina a refuzat alte oferte de căsătorie și a devenit din ce în ce mai dedicată să ajute la îngrijirea și educarea fraților și surorilor ei mai mici.

După moartea tatălui său, Macrina nu s-a despărțit de mama ei ajutând-o în toate. Devine mamă, tată, prietenă și învățătoare a celui mai mic dintre copii – Petru, care avea să devină Sf. Petru Episcopul Sebastiei. Când copiii au ajuns la maturitate, Macrina și-a îndemnat mama și câteva servitoare să se retragă pe o moșie a familiei pe malul râul Iris din Pont, trăind acolo în comunitate, au început o viață de asceză, meditație și rugăciune. Au învățat să trăiască în egalitate cu servitoarele, au împărțit cu ele masa și trăiau împreună o viață de rugăcune și muncă. Multe femei evlavioase și bogate le-au urmat exemplul și li s-au alăturat la mănăstire. Aceste sfinte femei i-au hrănit și îmbrăcat pe săraci, au avut grijă de mulți oameni fără adăpost, de bolnavi, de educarea tinerelor.

Întors în țară de la studii, fratele Vasile este convins de sora sa Macrina să se dedice filozofiei adevărate, învățăturii lui Cristos. Astfel avea să devină unul din marii Părinți ai Bisericii.

Dupa moartea fratelui său Vasile, Grigore, episcopul de Nyssa, auzind că sora lui Macrina este bolnavă s-a dus s-o viziteze. Iată cum povestește Sf. Grigore această întâlnire: „Când ne-am aflat față în față, chipul învățătoarei mele mi-a stârnit iarăși suferința, căci se vedea că ea însăși era cuprinsă de slăbiciunea morții. Sfatul ei a fost cuvântul apostolului: «Să nu vă întristați de cei ce au adormit, căci așa fac doar cei ce n-au speranță» (1Tes 4,13). Nu cumva te stăpânește vreo teamă ascunsă și-ți tulbură mintea, gândind că sufletul nu ar dăinui veșnic, ci ar înceta odată cu destrămarea trupului?”. În urma acestor dialoguri avute cu sora și învățătoarea sa, Sf. Grigore a sintetizat ideile Macrinei în cartea pe care avea să o scrie „Despre suflet și înviere”, în care este redată gândirea Sf. Macrina despre nemurirea sufletului și despre înviere. Tot el va fi cel care va scrie o carte despre viața Sf. Macrina, fiind prima biografie în literatura creștină dedicată unei femei.

Sfânta Macrina a murit la 19 iulie 379, la mai puțin de un an după fratele ei, Sfântul Vasile cel Mare.