În perioada 10–12 octombrie 2025, la Mănăstirea Surorilor Baziliene „Sfânta Maria” din Baia Mare, s-a desfășurat întâlnirea de dezvoltare spirituală și emoțională dedicată tinerelor, având tema: „Cum să-L descopăr pe Dumnezeu în viața de zi cu zi”.
Întâlnirea a debutat cu un timp dedicat dezvoltării personale, coordonat de sr. Maximiliana Șanta, OSBM. Prin activități interactive, exerciții de autocunoaștere și dialog deschis, participantele au fost încurajate să privească cu sinceritate în interiorul lor și să redescopere bogăția sentimentelor care locuiesc în fiecare inimă. Tinerele au descoperit că a trăi cu adevărat înseamnă a purta în tine o întreagă paletă de culori emoționale: bucurie, teamă, încredere, curaj, îndoială, speranță. Aceste stări nu sunt slăbiciuni, ci porți prin care Dumnezeu poate pătrunde în viața noastră, dacă Îi permitem. Cunoașterea de sine devine astfel prima treaptă spre întâlnirea autentică cu El.
Partea a doua a programului a fost coordonată de sr. Marcela Runcan, OSBM, care a adus o dimensiune spirituală, orientând privirea tinerelor către prezența discretă a lui Dumnezeu în lucrurile mărunte: într-un zâmbet sincer, într-un cuvânt bun, într-o rugăciune rostită în taină, în frumusețea naturii. Prin activități de grup, momente de rugăciune și împărtășire personală, fetele au înțeles că Dumnezeu nu este departe, ci aproape, prezent în fiecare moment trăit cu dragoste. Jocurile, momentele de relaxare, împărtășirile și prieteniile născute în acele zile au arătat că Dumnezeu se face simțit și în bucuria simplă a comuniunii.

