MĂNĂSTIREA SFÂNTA MACRINA
Mănăstirea Sfânta Macrina este:
– Sediul Casei Provinciale a Surorilor Ordinului Sfântul Vasile cel Mare, din România
– Comunitatea cu cel mai mare număr de surori din provincie și Casa de Noviciat.
Mănăstirea Sfânta Macrina este primul edificiu construit al Surorilor Baziliene din România, care ne-a dat posibilitatea să trăim viața comunitară baziliană și s-o mărturisim public, după patruzeci și patru de ani trăiți în suferință și clandestinitate. Mănăstirea a fost construită sub coordonarea superioarei provinciale Maica Ioana Bota.
În data de 23 decembrie 1990, a avut loc binecuvântarea terenului și punerea pietrei de temelie de către PS George Guţiu alături de Pr. Tertulian Langa, vicar general, a unui grup de ieromonahi bazilieni, dintre care amintim pe Pr. Sabin Dăncuș, Pr. Petru Jiman, Pr. Silvestru Prunduș și alții, a fraților iezuiți Pr. Olivo Bossa și Pr. Robert Soler.
Lucrările de construcție au început în 19 martie 1991 și au durat doi ani. În 29 iunie 1993, cu ocazia întoarcerii novicelor de la Noviciatul din Albano Laziale, mănăstirea a fost locuită de surori, chiar dacă mai erau încă multe lucrări de finisaj. Capela mănăstirii a fost pictată de pictorul Emilian Valentin Nicula, ca dar și ofertă adusă Domnului.
În 18 iulie 1993, a avut loc sfințirea mănăstirii pusă sub patronajul Sfintei Macrina și a altarului din curtea exterioară. Sfânta Liturghie a fost celebrată de către Nunțiul Apostolic Mons. John Bukovsky, PS George Guțiu, PS Lucian Mureșan și patruzeci de preoți, care s-au unit în rugăciune în jurul Sfântului Altar.
Au participat peste o sută de persoane consacrate și cca. cinci mii de credincioși. Pentru surorile baziliene a fost o zi de binecuvântare și imensă bucurie, pentru că visul de a trăi în mănăstire s-a împlinit. Chiar de la început capela a fost deschisă zilnic, la toate oficiile, și pentru credincioși.
A doua etapă. Extinderea Mănăstirii Sfânta Macrina
După câțiva ani de la deschiderea mănăstirii, numărul de surori fiind în creștere, s-a simțit nevoia de extindere a mănăstirii. În acest scop, în anul 2000 s-a reușit cumpărarea unei case cu grădină de lângă mănăstire și s-a început proiectul pentru adăugarea unui nou corp de chilii, iar la mijloc o biserică, prin grija superioarei provinciale Maica Veridiana Bolfă.
În 3 martie 2002 s-a pus piatra de temelie de către ÎPS George Guţiu şi PS Episcop Florentin Crihălmeanu, a Pr. Ermil Jurja OSBM, capelan, și a altor preoți. Lucrările de construcție au durat trei ani, sub coordonarea superioarei provinciale Maica Marcela Runcan.
În 17 iulie 2005, de sărbătoarea Sfintei Macrina, a avut loc sfințirea bisericii și a noului corp de chilii, de către IPS Mitropolitul Lucian Mureșan și PS Florentin Crihălmeanu.
Comunitatea Surorilor de la Mănăstirea Sf. Macrina este cea mai mare, fiind compusă din surori de toate vârstele. În acest ansamblu mănăstiresc este și sediul Conducerii Provinciei și Casa de formare.
Activitățile surorilor din mănăstire sunt variate:
– pe primul loc e rugăciunea comunitară și personală; Biserica Mănăstirii este deschisă zilnic, la toate oficiile liturgice, pentru toți cei care doresc să se alăture surorilor în rugăciune sau pentru cei care doresc să ceară sprijin în rugăciune. De asemenea, în biserica mănăstirii se oficiază deseori botezuri, cununii, precum și alte evenimente sau programe spirituale pentru credincioși.
Hramul mănăstirii este Sfânta Macrina, sărbătorită în 19 iulie.
– activăm în învățământ la toate nivelurile: la grădiniță până la facultate;
– educație catehetică – surorile organizează la mănăstire programe de cateheză pentru copii, tineri și adulți, dar merg pentru cateheză și în parohii. O soră lucrează la Librăria Viața Creștină.
– activăm în domeniul medical și asistență socială ajutând pe cei nevoiași.