Centrul de spiritualitate Sfânta Maria
Centrul de Spiritualitate din cadrul Mănăstirii „Sf. Maria” din Dealul Crucii, s-a deschis în august 2000. Ctitorul acestui centru este Don Antonio Rossi din Brescia, Italia.
Pentru a oferi mai multe locuri de găzduire, în perioada 2002-2004, prin contribuția lui Don Giuliano Bonno și Don Franco Tortelli din Italia s-au construit douăsprezece căsuţe din lemn, dotate cu cele necesare.
La Centrul de spiritualitate din cadrul Mănăstirii „Sfânta Maria” din Dealul Crucii, se organizează serii de exerciții spirituale, pentru preoți, persoane consacrate, preotese, tineri, laici, reuniunea mariană și pentru cine dorește să se retragă din preocupările zilnice, pentru a ajunge la trăirea unui sens interior mai profund cu Dumnezeu. Mănăstirea fiind așezată în natură, o oază de pace şi linişte, înconjurată de o minunată creaţie a Domnului, emană liniște și viață.
Pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să se retragă pentru câteva zile din zgomotul lumii, s-a proiectat această casă cu scopul de a promova exerciţiile spirituale, zile de rugăciune și reculegere, cu scopul înnoirii vieții spirituale, pentru a răspunde provocărilor pe care le ridică societatea secularizată şi indiferenţa religioasă astăzi.
În perioada 2002-2004 s-au construit douăsprezece căsuţe din lemn masiv ,,Bungalou”, denumit Câmpul eremitic. Căsuțele sunt dotate cu cele necesare pentru cazare. Este un loc liniștit, ideal pentru cei care merg să se roage, să mediteze sau să se destindă și să se odihnească la aerul curat de pădure.
Pe lângă exerciții spirituale, se organizează campusuri și tabere pentru copii, tineri, adulți, cercetașii munților și alte asociații, cursuri de pictură , întâlniri eparhiale ale copiilor și tinerilor, întâlniri ale familiilor, întâlniri ale persoanelor consacrate.